101 idei pentru succes în afaceri (și în viață) #6 – Freelancer sau Antreprenor ?
Diferența dintre un freelancer și un antreprenor este următoarea:
Activitatea unui freelancer e dependentă de timp. Un freelancer poate munci doar în limita timpului, energiei și inspirației pe care le are la dispoziție. Un antreprenor, pe de altă parte, poate mobiliza resurse externe, care îi vor permite să facă bani și în timp ce doarme.
Altfel spus, un freelancer poate face bani doar atâta timp cât muncește. Un antreprenor poate face bani și când nu este direct implicat.
Desigur, veniturile pasive sunt posibile și pentru un freelancer care și-a stabilit un sistem. Dar acel sistem trebuie întreținut, monitorizat, evaluat și dezvoltat, ceea ce consumă resursele limitate mult mai repede, iar impactul negativ asupra vieții personale e mult mai profund.
Rolul unei persoane care se consideră antreprenor e să dezvolte sisteme. Acele sisteme vor lucra pentru el, în timp ce va sta cu burta la soare pe o blajă din Bahamas.
Succesul unui freelancer depinde de competențele personale. Nu numai că e nevoie să se priceapă la ceva anume, dar mai trebuie să facă și o sumedenie de activități administrative, care să susțină efortul principal, totul în contra-cronometru.
Talentul unui antreprenor trebuie să fie capacitatea de a organiza oameni și de a concepe procese. Un antreprenor poate să fie liniștit că nu are competențele asociate unei profesii, atâta timp cât știe cum să pună profesioniștii la treabă și cum să organizeze lucrurile în așa fel încât afacerea să devină profitabilă.
Un freelancer întâmpină dificultăți și la scalarea afacerii. El poate lucra numai cu un număr limitat de clienți, iar singura cale spre succes e să obțină clienți dispuși să plătească mai mult. Un antreprenor, pe de altă parte, dacă procedează corect, poate scala exponențial, atât cantitativ, cât și calitativ, produsele și serviciile oferite de compania sa.
Când un antreprenor lipsește (temporar), mașinăria de făcut bani nu se oprește. Când un freelancer obosește, mașinăria se îneacă. Ceea ce un antreprenor creează poate fi ușor transferat unui alt antreprenor, prin vânzare, delegare etc. Ceea ce creează un freelancer de cele mai multe ori se sfârșește odată cu el.
De aceea, e important să decizi cât mai devreme dacă activitatea ta va fi liber profesionistă sau antreprenorială. Mulți începători se visează antreprenori făcând muncă de freelancer până la epuizare, sau sunt atât de preocupați de controlul și micro-managementul companiei, încât muncesc ca niște antreprenori.
O idee aflată de la Seth Godin, care a articulat concluzia la care ajung toți antreprenorii și freelancerii.
Citește și alte idei pentru succes în afaceri (și în viață).